ENGIE, în parteneriat cu ParkLake Shopping Center, a lansat primul proiect de încărcare a autovehiculelor electrice
Ȋn contextul accelerării tranziţiei către surse de energie cu un impact neutru asupra mediului înconjurător, decarbonizarea transportului rutier este una dintre prioritățile care se configurează din ce în ce mai pregnant atât la nivel european, cât și în România. Industria auto se concentrează tot mai mult pe mobilitatea verde, vehiculele electrice contribuind masiv la reducerea amprentei de carbon.
Pe drumul către tranziţia energetică, ENGIE își dorește să le fie alături clienţilor săi, în calitate de partener pe termen lung, sprijinindu-i în acest demers prin soluţiile integrate pe care le oferă. Ambiția ENGIE, la nivel de grup, este să atingă obiectivul zero emisii de dioxid de carbon până în 2045 prin decarbonizarea propriilor activități, prin investiții în energie regenerabilă și prin susținerea clienților în reducerea amprentei de carbon.
Printre proiectele noastre de mobilitate electrică, implementate anul acesta, se numără deschiderea “ENGIE EV concept charge area” în parcarea ParkLake Shopping Center București, situată la nivelul -2, unde au fost instalate 6 staţii de încărcare pentru autovehicule electrice. Astfel, clienţii vor avea la dispoziție, într-un spatiu dedicat, următoarele staţii de încărcare:
- 3 staţii de încărcare cu o putere de 22 kW AC
- 2 staţii de încărcare cu o putere de 25 kw DC
- 1 staţie de încărcare fast charge cu o putere de 60 kw DC și 22kw AC.
Instalează aplicația de mobilitate electrică
e-XPLORE EV pentru călătorii fără griji
Cu “ENGIE EV concept charge area” clienții ParkLake Shopping Center vor avea la dispoziție o zonă dedicată unde își pot încărca autovehiculele electrice și, între timp, se pot bucura de atmosfera relaxantă pe care centrul comercial o oferă. Experiența ȋncărcării autovehiculelor electrice este una extrem de facilă prin utilizarea în mod gratuit a aplicației dedicate, e-XPLORE EV. Cu ajutorul noii aplicații de mobilitate electrică (disponibilă via iOS, Android și web) utilizatorul are la dispoziție toate instrumentele necesare vizualizării și verificării disponibilității stațiilor EV, ceea ce îi permite autorizarea sesiunii de încărcare și urmărirea istoricului încărcărilor și plăților chiar de la distanță, de pe telefonul mobil. La finalul alimentării, plata se poate face rapid și în siguranță cu ajutorul telefonului.
Poți afla detalii despre soluţiile ENGIE de mobilitate electrică în pagina e-XPLORE. Te așteptăm în București, la ParkLake Shopping Center, ca să te încarci pentru următoarele călătorii electrizante.