În perioadele 25-26 decembrie 2024 și 1-2, 6-7 ianuarie 2025, numărul de Call Center ENGIE nu va fi disponibil. Te invităm să verifici programul centrelor noastre de relații cu clienții aici sau să folosești formularul de contact online.
EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile

EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile

Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București.

EFdeN, reprezentanta României la patru ediții internaționale Solar Decathlon Europe, a inițiat demersurile necesare calificării României ca țară organizatoare a prestigioasei competiții de locuințe solare în 2023. ENGIE Romania, unul dintre partenerii tradiționali ai asociației, susține și de această dată inițiativa tinerilor entuziaști de la EFdeN și demersul lor de înscriere a României ca țară organizatoare.

În prezența Miniștrilor Energiei – Virgil Popescu, Mediului, Apelor și Pădurilor – Barna Tánczos și Cercetării, Inovării și Digitalizării – Ciprian Teleman și a reprezentanților mediului academic, ENGIE și-a exprimat susținerea acestui proiect atât de ambițios și necesar pentru un viitor mai verde. “Împărtășim bucuria organizatorilor de a vedea că o competiție internațională care aduce în prim plan sustenabilitatea energetică este găzduită de România. Susținem EFdeN încă din 2015 întrucât avem aceeași viziune despre viitor, iar participarea la Solar Decathlon este o oportunitate de stimulare a inovației și a concursului de idei pe subiecte de interes cum sunt locuințele pasive, utilizarea surselor de energie verde, a soluțiilor de eficienţă energetică și a celor integrate de tip casă inteligentă.” a declarat Cristian Buzan, Executive Vice President ENGIE Romania.

Înaintea desemnării echipei bucureștene ca organizator, România a participat la 4 din cele 5 ediții Solar Decathlon Europe, ultimele două participări ale EFdeN, prin care au fost construite prototipurile de case inteligente EFdeN 4C și EFdeN Signature, fiind sprijinite de către ENGIE Romania. Cele două prototipuri de casă inteligentă pot fi vizitate în incinta Facultății de Inginerie a Instalațiilor din București.

Pentru organizarea Solar Decathlon Europe 2023 la București sunt așteptate, ca la fiecare ediție, aproape 20 de echipe multidisciplinare de studenți, dornice să schimbe peisajul mediului construit european cu unul adaptat provocărilor actuale. În cadrul concursului, timp de doi ani, echipele se pregătesc pentru toate fazele construirii unei case pasive, de la concepere la construcție, iar în faza finală, de competiţie, se întrec, timp de două săptămâni, la fel ca în decatlonul atletic, în 10 probe. Studenții își organizează singuri echipele multidisciplinare, astfel încât să poată proiecta și construi prototipul pe care îl înscriu în concurs. Probele la care sunt supuse aceste echipe evaluează arhitectura, integrarea în mediul construit, aspecte legate de inginerie, inovaţie, sustenabilitate, dar și viabilitatea produsului pe piețele cărora le sunt destinate aceste construcții.

Având aceeași viziune asupra viitorului, unul cu emisii reduse de carbon, ENGIE Romania a fost alături de EFdeN în proiecte inovatoare care utilizează surse alternative de energie, tehnologii integrate de smart home şi smart city, soluții inovatoare de eficienţă energetică, precum și campanii de conștientizare despre producția de energie electrică din surse regenerabile.

ENGIE Romania este angajată să accelereze tranziția către o economie cu impact neutru în ceea ce privește emisiile de carbon, printr-un consum redus de energie și soluții prietenoase cu mediul. Inspirați de ambiția noastră și bazându-ne pe activitățile noastre cheie – gaze naturale, energie electrică, servicii – oferim soluții descentralizate de producere a energiei și de mobilitate verde clienților noștri. Cu o capacitate proprie de producție de energie regenerabilă de 110 MW, avem drept ambiție de a ne dezvolta atât capacitățile deținute, cât și cele puse la dispoziția clienților.