Eficienţa energetică, esenţială pentru reducerea consumului de energie
Preocuparea pentru creșterea eficienței energetice părea, până nu demult, un domeniu al viitorului. În prezent, însă, companiile includ tot mai mult în politicile lor adoptarea unor măsuri pentru reducerea costurilor la energie. Reducerea consumului de energie și, implicit, impactul producerii acesteia asupra mediului, au devenit obiective strategice, mai ales în contextul actual al creșterii fără precedent a costurilor de achiziție a energiei atât pe piața locală, cât și pe cea europeană, dar și a situaţiei de urgenţă climatică și de mediu.
Ȋncălzirea accelerată a planetei și impactul acesteia asupra ecologiei și economiilor fac din sursele de energie regenerabile și din eficienţa energetică priorităţi ale dezvoltării durabile. Reducerea consumului de energie nu aduce beneficii doar mediului înconjurăror, ci contribuie și la reducerea costurilor operaţionale ale companiilor.
Dintre cele mai importante beneficii ale creșterii eficienţei energetice, se pot menţiona următoarele: economii la factura de energie, reducerea amprentei de carbon, îmbunătăţirea nivelului de confort al clienţilor și angajaţilor cu ajutorul sistemelor energetice inteligente, autonomie energetică prin utilizarea de surse regenerabile, sustenabilitatea afacerii.
Eficiența energetică, pârghia nr. 1 pentru decarbonizare
Experții prezintă două căi majore către reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a limita încălzirea globală la +2°C până în 2100: consumul redus de energie, pe de o parte, și decarbonizarea energiei, pe de altă parte. Principalele pârghii pentru a realiza acest lucru includ dezvoltarea energiilor regenerabile și îmbunătățirea eficienței energetice, aceasta din urmă oferind cel mai mare potențial: poate reduce consumul global de energie cu mai mult de o tremie.
Căile către îmbunătățirea eficienței energetice sunt clar definite și promițătoare: de exemplu, renovarea termică a clădirilor, dezvoltarea vehiculelor hibride si electrice, îmbunătățirea eficienței motoarelor cu ardere internă etc.
Eficiența energetică este o strategie fundamentală de decarbonizare și cea mai rentabilă opțiune pentru reducerea emisiilor de carbon pe termen scurt. Metodele de realizare a decarbonizării prin eficiență energetică includ:
- Managementul strategic al energiei pentru optimizarea performanței proceselor industriale la nivel de sistem
- Managementul sistemelor și optimizarea proceselor de producție a caldurii termice, utilizarea surselor combinate de căldură și energie
- Analiza avansată a datelor pentru a crește productivitatea energetică a proceselor de producție
Fiecare afacere, indiferent de domeniul de activitate sau de dimensiune, ar trebui să se preocupe de găsirea celor mai bune soluții, care să îi permită un consum energetic cât mai mic. Prin acţiuni simple de reducere a consumului de energie, companiile pot realiza economii semnificative de costuri, contribuind totodată la reducerea amprentei de carbon.
ENGIE oferă clienţilor consultanţă specializată și recomandă soluţii personalizate pentru monitorizarea și optimizarea consumului de energie adaptate nevoilor specifice ale fiecărui business.
Cu soluţiile de la ENGIE, clienţii beneficiază de maximizarea profitului afacerii atât prin economia rezultată, de combustibil, electricitate, energie termică sau apă, cât și prin reducerea cheltuielilor cu energia, a celor de exploatare şi mentenanţă.
Află mai multe detalii în legătură cu modalităţi de reducere a consumului de energie în pagina Sfaturi pentru reducerea consumului de energie sau contactează-ne aici pentru oferte personalizate.