În perioadele 25-26 decembrie 2024 și 1-2, 6-7 ianuarie 2025, numărul de Call Center ENGIE nu va fi disponibil. Te invităm să verifici programul centrelor noastre de relații cu clienții aici sau să folosești formularul de contact online.
ENGIE lansează competiția ,,Green Race to UNTOLD’’

ENGIE lansează competiția ,,Green Race to UNTOLD’’

ENGIE Romania dă startul unei curse inedite cu mașini electrice și alte mijloace de mobilitate prietenoase cu mediul înconjurător în care se pot înscrie toți cei care doresc o experiență memorabilă de drum, dar și la festival. Aceasta este modalitatea prin care ENGIE aduce în prim plan soluții alternative de transport care pot fi utilizate pentru a ajunge la festival, dar și în viața de zi cu zi. Și nu o face oricum, ci prin puterea exemplului.

 ENGIE, alături de două figuri bine cunoscute, Cabral Ibacka și Cristian Șimonca (Blogu lu’ Otravă), lansează astfel o provocare fanilor UNTOLD: aceea de a se înscrie într-o cursă către festival, alegându-și căpitanul preferat. Echipele se vor întrece, pe traseul București-Cluj, în data de 31 iulie, cu ajutorul energiei electrice (mașini electrice și trotinete) și a celei umane, în probe amuzante. Toate acestea sunt completate de distracție, voie bună și premii. Cei interesați se pot înscrie pe www.engie.ro, până pe 14 iulie 2019 și au șansa să  fie selectați de către cei doi căpitani într-una dintre echipe. Câștigătorii vor beneficia de un abonament VIP la UNTOLD, cazare pe toată durata festivalului, transport dus-întors la festival și susținerea unor proiecte  care utilizează energia verde derulate de asociațiile „Dăruiește Viață” și „Habitat for Humanity România”.

ENGIE Green Race to UNTOLD este o componentă a campaniei de comunicare dedicate asocierii dintre brandul ENGIE și festivalul UNTOLD, dezvoltată de Mc Cann PR. Lansată sub headline-ul „Simte energia umană la UNTOLD! Cu ENGIE ai surse de energie regenerabilă. Și la festival, și acasă”, campania aduce în prim plan energia pe care o găsim nu doar în natură, ci și în cei de lângă noi, introducând în conversație subiectul responsabilității față de mediul înconjurător.

Conceptul creativ al campaniei propus de Mc Cann PR pornește de la câteva adevăruri general valabile: energia se află peste tot în jurul nostru. Ne încărcăm cu energia inepuizabilă a naturii, din razele soarelui, din freamătul vântului sau din undele apei. Însă, aceasta se află și în fiecare dintre noi. Ne încărcăm cu energia infinită a naturii umane, din zâmbete, din freamătul aplauzelor sau din frenezia dansului alături de prietenii de la festival. Iar UNTOLD, cel mai mare festival de muzică din Sud-Estul Europei, este pentru patru zile locul care generează cea mai intensă energie umană din România, prin distracția și interacțiunile fanilor, artiștilor, partenerilor și organizatorilor deopotrivă.

Campania se adresează tuturor celor care doresc să ia parte la cea mai tare experiență muzicală a verii la UNTOLD într-un mod sustenabil, cu ajutorul surselor de energie regenerabilă. Noua campanie de comunicare dezvoltată pentru ENGIE Romania include o comunicare integrată: promovare prin canale de comunicare online, OOH și activități de PR.

Noua campanie vine în continuarea strategiei de poziționare a mărcii ENGIE ca un brand apropiat de oameni și prietenos, iar acest context de comunicare specific permite abordarea unui segment de target pe care compania și-l dorește alături: generația millenials. În plus, asocierea ENGIE & UNTOLD pune în valoare ideea de energie, fie că vorbim de energia fizică concretă pe care ENGIE o propune în calitate de furnizor de gaze naturale, electricitate și soluții de energie verde fie de cea generată de emoțiile umane: muzică, dans, aplauze, aceste surse de energii complementare ce răspund conceptului umbrelă de comunicare al ENGIE ,,Tu de unde îți iei energie?’’.

 

Echipa care a contribuit la realizarea noii campanii de comunicare:

McCann PR: Claudiu Dobriță (Director de creație), Vlad Tomei (Senior Copywriter), Dorina Ciorîia (Art Director), Bianca Damian (Account Manager).

ENGIE Romania: Amalia Anghel (Şef Serviciu Comunicare Corporate ENGIE Romania), Ramona Sărărescu (Manager proiect), Loredana Modoran (Manager proiect), Andreea Ionescu (Coordonator comunicare internă).

Despre grupul ENGIE:

Grupul ENGIE este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice. ENGIE Romania este principala filială a Grupului în România şi deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, ENGIE Servicii, ENGIE Building Solutions, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. Compania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,8 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 19.500 km, deţin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 100 MW şi au 3.900 de angajaţi.