În perioadele 25-26 decembrie 2024 și 1-2, 6-7 ianuarie 2025, numărul de Call Center ENGIE nu va fi disponibil. Te invităm să verifici programul centrelor noastre de relații cu clienții aici sau să folosești formularul de contact online.
ENGIE Romania lansează o soluție completă de management pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice

ENGIE Romania lansează o soluție completă de management pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice

ENGIE Romania, în parteneriat cu compania Etrel, o companie Landis+Gyr, lansează o soluție de management al stațiilor de încărcare electrică, disponibilă persoanelor fizice, companiilor și stațiilor publice de încărcare.

Piața mașinilor electrice din România a înregistrat, în anul 2022, o creștere de 83,5%, comparativ cu 2021, un avans semnificativ în raport cu media de 28% consemnată la nivelul Uniunii Europene, conform raportului ACEA*. În contextul unei piețe de autovehicule electrice în plină dezvoltare, ENGIE Romania are drept obiectiv dezvoltarea de platforme digitale pentru partenerii și clienții săi care să faciliteze accesul la soluțiile de transport prietenoase cu mediul.

Astfel, ENGIE Romania a dezvoltat, alături de echipele Etrel, o soluție integrată care include 3 componente principale: e-XPLORE EV, o aplicație mobilă pentru utilizatorii finali de mașini electrice, o platformă digitală specifică managementului flotelor de mașini electrice deținute de companii și o interfață dedicată pentru a gestiona toate operațiunile necesare, astfel încât să răspundem nevoilor specifice ale partenerilor noștri.

Foto aplicatie_CP

 

Aplicația e-XPLORE EV este disponibilă în Google Play și App Store, punând la dispoziția utilizatorilor săi toate funcționalitățile necesare, într-un mod prietenos. Cu ajutorul noii aplicații de mobilitate electrică, utilizatorii finali au acces la:

  • identificarea rapidă a stațiilor de încărcare înregistrate în platformă;
  • gestionarea sesiunilor de încărcare direct de pe telefon, chiar și de la distanță;
  • plata rapidă și sigură prin 3D Secure;
  • istoricul încărcărilor și al plăților efectuate.

Pentru clienții de tip companii a fost dezvoltată o platformă dedicată care pune la dispoziție o soluție de monitorizare și monetizare, după caz, a propriei flote de mașini electrice sau hybrid plug-in, oferind diverse funcționalități, printre care:

  • acces rapid la informații generale despre flota de mașini;
  • istoricul activităților utilizatorilor de mașini electrice sau hybrid plug-in;
  • gestiunea și monitorizarea în timp real a cardurilor de încărcare și plată prin radiofrecvență (RFID);
  • istoricul autorizărilor sesiunilor de încărcare și a plăților efectuate;
  • administrarea propriilor echipamente de încărcare;

Platforma de management a flotelor de mașini poate fi accesată fie prin intermediul versiunii web a aplicatiei e-EXPLORE EV, fie prin adresa URL furnizată la crearea contului de utilizator.

,,ENGIE Romania este un actor energetic care acordă o importanță semnificativă dezvoltării de soluții cu emisii reduse de carbon și de mobilitate verde. Acest demers se aliniază cu strategia noastră de a propune soluții dedicate pentru a ne sprijini clienții în decarbonizarea activităților și a contribui astfel la protecția mediului înconjurător. Suntem bucuroși să anunțăm această colaborare cu Etrel, un partener important pentru dezvoltarea mobilității verzi în România’’, a declarat Nicolas Richard, Executive Vice President, Head of Flexible Generation&Retail ENGIE Romania, CEO ENGIE Servicii & ENGIE Building Solutions.

,,Considerăm extrem de important să sprijinim companii precum ENGIE Romania în demersul său strategic de a susține tranziția către mobilitatea verde, prin extinderea infrastructurii existente, în acord cu tendința de creștere a pieței mașinilor electrice. Pentru ENGIE Romania era esențial să propunem o soluție de management scalabilă care poate fi adaptată oricăror nevoi și tendințe. Interfața de back-end OCEAN și platforma digitală asociată au fost concepute și dezvoltate ținând cont de toți stakeholderii implicați-posesorii de mașini electrice, operatorii de mici dimensiuni a stațiilor de încărcare electrice și companiile care dețin flote importante de mașini electrice- fiind o soluție care răspunde tuturor nevoilor de business’’, a declarat Miha Levstek, CEO Etrel.

*Datele Raportului ACEA – (https://www.acea.auto/files/20230201_PRPC-fuel_Q4-2022_FINAL-1.pdf).

Despre ENGIE Romania

Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 121 MW şi au 4.200 de angajaţi.

ENGIE Romania Press contact:

Amalia Anghel, Head of Corporate

Communication&CSR

E-mail : birouldepresa@ro.engie.com

Despre Etrel

Etrel, o companie Landis+Gyr, este un furnizor de top al soluțiilor integrate de e-mobilitate, leader în încărcarea interactivă INCH pentru vehicule electrice și OCEAN, o platformă software completă pentru gestionarea rețelei de încărcare EV. Soluțiile inovatoare și durabile de încărcare ale lui Etrel ajută la accelerarea mobilității electrice în mai mult de 40 de țări din întreaga lume.
OCEAN este o soluție scalabilă de gestionare a încărcării vehiculelor electrice care sprijină creșterea rapidă a afacerii, acoperind în același timp numeroase tipologii de business. De la serviciul esențial de gestionare a punctelor de încărcare, la modele de gestionare a infrastructurii de încărcare de mărimea unei companii, OCEAN oferă tot ce au nevoie furnizorii de servicii de e-mobilitate într-un singur loc. Modularitatea sa permite personalizarea interfeței OCEAN în funcție de nevoile unui model de afaceri specific sau de drepturile de acces necesar și, astfel, reduce complexitatea sistemului pentru utilizatorii de tip companii.

Contact de presă Etrel :

Tanja Mešiček

Head of Marketing

E-mail : tanja.mesicek@etrel.si
Phone : +386 1 7810294