În perioadele 25-26 decembrie 2024 și 1-2, 6-7 ianuarie 2025, numărul de Call Center ENGIE nu va fi disponibil. Te invităm să verifici programul centrelor noastre de relații cu clienții aici sau să folosești formularul de contact online.

Instalarea de panouri fovoltaice și reabilitarea energetică,
soluțiile noastre pentru economii de energie

Din 2005, lucrăm împreună cu Habitat for Humanity pentru a reduce consumul de energie și, implicit, pentru a optimiza bugetul cu cheltuielile de energie al unor centre comunitare și instituții de învățământ. După reabilitarea energetică a celor 12 locuințe sociale din București, am instalat panouri fotovoltaice, astfel încât SOS Satele Copiilor să își producă energia electrică verde necesară pentru consum. Între 2022 și 2023, reabilităm alte două clădiri, nefuncționale în acest moment, pentru a fi transformate în spații pentru educație și consiliere psihologică.

SOS, prima comunitate socială eficientă energetic și care își produce energia electrică verde

Prin instalarea de panouri fotovoltaice și reabilitarea energetică a clădirilor, asociația SOS Satele Copiilor va realiza economii importante la facturile de energie electrică și gaze naturale. Sumele astfel economisite vor fi direcționate în programele de îngrijire pentru copiii vulnerabili aflați în grija SOS Satele Copiilor. Şi clienții ENGIE pot contribui, indirect, la cauza socială, prin activarea facturii pe e-mail.

Află mai multe

80 de copii vulnerabili au un cămin mai primitor

Între 2013 și 2015, cele 12 case din cadrul SOS Satele Copiilor București, în care locuiesc 80 de copii împreună cu mamele sociale, au fost renovate și eficientizate energetic. Proiectul a îmbunătățit condițiile de locuit și de învățare pentru copii, mame sociale și asistenți sociali și a adus economii de aproximativ 100.000 de euro la facturile de gaze naturale ale asociației pe parcursul celor cinci ani de la finalizarea intervențiilor la clădiri.

Reabilitarea și eficientizarea Centrului HOSPICE
Casa Speranței din Brașov

Am contribuit la reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii centrului HOSPICE Casa Speranței din Brașov, acolo unde sunt tratați în fiecare an peste 2.000 de copii și adulți cu boli incurabile. Acestea au permis HOSPICE să facă economii importante la facturile de energie. În urma intervențiilor, centrul are o centrală termică performantă, un acoperiș nou, cu panouri solare, iar fațada clădirii a fost refăcută și izolată termic. Centrul de zi pentru copii și saloanele de internare, puternic avariate în urma unor infiltrații de apă, au fost, de asemenea, renovate.

300 de copii din sectorul 5 învață într-o școală la standarde europene

Școala Gimnazială nr. 125 din sectorul 5,ce găzduiește 300 de copii între 3 și 14 ani și 50 de cadre didactice, a fost complet reabilitată și eficientizată energetic. Aproximativ 50 de voluntari, angajați ENGIE, au contribuit la realizarea lucrărilor. Școala se afla într-un stadiu avansat de deteriorare. De cum intrai în școală, te întâmpina un miros de mucegai și clor, apa se infiltra prin acoperișul deteriorat, iar pereții interiori și parchetul erau grav afectate. Din cauza condițiilor improprii, copiii erau predispuși îmbolnăvirii și lipseau de la școală. Majoritatea copiilor care învață în Școala Gimnazială nr. 125  provin din familii cu posibilități financiare reduse.

Investiție în comunitățile locale: școala din comuna Băleni

Peste 200 de elevi din comuna Băleni se bucură de o școală nouă care să îi pregătească pentru un viitor mai bun. Școala, ce nu a mai fost renovată de 25 de ani, a fost complet reabilitată și eficientizată energetic. Din cauza gradului ridicat de deteriorare, școala devenise nefuncțională, iar întreaga activitate didactică se desfășura de ani buni într-o clădire anexă situată în aceeași curte. Unitatea școlară a oferit condiții de învățare la standarde europene pentru cei 214 elevi și 10 profesori din comunitate.