Parteneriat cu jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea
Compania a încheiat un parteneriat cu o durată de 2 ani cu jucatoarea româncă de top, Sorana Cîrstea, în vederea sprijinirii activităţii sportive a acesteia. Această acţiune se înscrie în demersul companiei de sprijinire a tenisului românesc şi a tinerilor cu ponteţial pentru readucerea în prim-plan a acestui sport elegant, asociindu-se astfel cu ideea de performanţă şi excelenţă. Sorana s-a alăturat echipei Gaz de France din care fac parte jucătoare precum Amelie Mauresmo, Elena Dementieva, Nathalie Dechy, Alize Cornet.
,,În primul rând mă bucur să fac parte dintr-o asemenea echipă şi să mă asociez cu Distrigaz Sud, sper să continuam colaborarea încă multă vreme de acum înainte. Sunt fericită ca această companie şi-a îndreptat atenţia către sport şi mai ales către tenis. Din punctul meu de vedere încerc la fiecare meci să dau 100% şi tot ce am mai bun în teren pentru a genera o imagine pozitivă’’ , a declarat Sorana Cîrstea la conferinţa de presă prilejuită de semnarea parteneriatului.